Capriorul reprezinta o specie mult mai comuna, întalnita din padurile de munte, pana în Delta Dunarii, cu o densitate sporita în zona de dealuri, de coline si de campie. Vigurozitatea exemplarelor întalnite si marimea trofeelor dobandite exclusiv în terenul liber, de la exemplare salbatice ajutorate cu hrana complementara doar în perioada critica de iarna, denota, ca si în cazul cerbului, un fond genetic de o exceptionala valoare.

Recordul national de 211,67 puncte C.I.C., omologat la Marsilia în 1977, provine din sudul tarii, dintr-o zona de campie arida, întrerupta pe alocuri de ravene împadurite.

Trofee puternice, de peste 150 puncte C.I.C., se obtin însa frecvent si din zona de podisuri si dealuri medii, localizate în sudul, vestul si centrul tarii, precum si în Lunca Dunarii si în insulele cuprinse între bratele acesteia.

Inaltimea la greaban este intre 65–75 cm iar lungimea corporala poate varia intre 95 si 135 cm.

La unele specii, dimorfismul sexual este foarte pronuntat: Masculul, Capreolus capreolus L, numit caprior, are dimensiuni mai mari decat femela si poseda coarne, cantarind intre 20 si 30 kg.

Perioade de vanatoare:
Sezonul de vanatoare la capriori masculi este deschis intre 1 mai si 15 octombrie, iar la femele între 1 septembrie si 15 februarie. Metodele de vanatoare admise sunt panda si dibuitul, cu sau fara chematoare. Goana este interzisa la aceasta specie, ca de altfel si vanarea cu caini manatori.

Indiferent de sex, anotimp si metoda de vanatoare, la caprior nu se poate trage decat cu proiectil unic, admise fiind si armele lise si armele cu glont de la calibrul 5,6×43 în sus.